Cantecele mele
de Camil Petrescu
Ca-n fiecare zi
Si azi esti suparata.
Ai auzit
C-am povestit in versurile mele
Unele dintre sagalnicele tale nebunii
Care fac din tine
O primavara de lumina si de soare.
Stai bosumflata, trantita-n fotoliu
Si nu vorbesti nimic.
Nasul ti-e prea mic
Si ochii prea mari.
Pesemne
Esti suparata ca poetul tau
Nu canta dragostea lui
In ritmuri exaltate si solemne,
Manuind cuvinte ingrijit alese
Cum suna in poemele eterne,
Fraa numar,
Pe care le citesti tu seara
Ghemuita intre perne
Cu camasuta cazuta de pe umar.
O, Kicsikem,
E-adevarat ca-n versuri fara mestesug
(Ca gratiile tale care fug)
De-atatea ori pe ganduri,t e rechem.
Caci pentru mine,
Pentur insul meu bolnav si obosit,
Tu esti un zambitor luminis
De incercari si ganduri noi
Care-mi patrunde-n cuget
Cum strabat
Nevinovate razele de soare
Prin broderia albelor dantele,
Si-arunca arabescuri de lumina
Pe masa, pe perete si podele.
Rasul tau
Pe care nu-l cuprinde nici o carte,
Joc parelnic, schimb,
Intarzie ca un nimb
Pe strada cu trotuarele desarte;
Noua zodie,
Imbraca
Si preface casa mea posaca
Zbuciumarea-mi stearpa ca o drojdie.
Peste durerile trecute,
Prafuite,
Peste ruine, colturoase, reci,
De fericiri si deznadejdi trecute,
Pe care resemnarea ca un ierbar le-nseamna,
Fara de grije,
Tu alergi si urci usoara,
impodobind ca iedera, in toamna.
Si-oriunde merg,
in serile cand ma afund pe drum,
in noapte,
Din tot ce-a fost in urma mea,
Rupte punti
Lest sufletesc, nelamuriri de fum,
Doar tu si luna
Fara zgomot, alunecand egal,
Peste paduri, peste campii si peste munti,
Peste dorinti, peste uitari, pareri de rau,
Ma intovarasiti pe drumuri paralele
Tacut
Si-ntotdeauna.
Cantecele mele
Aceasta pagina a fost accesata de 2222 ori.
