Drumul mortii
de Camil Petrescu
Caci de la Riga pana la Galati,
Hotarele de tara capatara ochi...
Inclestate ca-ntr-un spasm de drama,
Hotarele de tara se privesc
De ura, de neliniste si teama.
De-aici de unde sunt la post, eu urmaresc
Cum urca-ncet spre cota-nzapezita
Santul
In care ne aflam de veghe,
Si pe urma,
Cum ocoleste rapa alba
-Ca o cararuie -
Cum sus pe deal, cand pare ca se curma,
Se frange brusc,
Coboara spre padure, suie
Din nou
Si-asa peste tot lantul
De dealuri inghetate sub zapada,
Adanc inspre Oituz,
Il duc cu ochii-nchisi, cu gandul,
Nesigur calauz.
De-acolo peste vai si munti de-a raundul.
Departe... adanc departem
Sub zari, sapte,
In tari pe care le cunoastem doar din carte.
Spre miazanoapte...
La stanga, coborand spre rau
Piezis,
Inainteaza spre casuta daramata,
Patrunde ocolind intr-un tufis
(Acolo e un post de ascultare)
Se sterge fara urma deodata
intortocheat prin marginea de sat,
Si tocmai sus pe deal rasare,
Batand intreaga-a Putnei vale,
Pierzandu-se apoi in alburie zare,
Se duce spre Siret,
Spre Dunare,
Spre Mare.
O, de la Nord la Sud un sant,
Un lant,
De oameni care-asculta si pandesc staruitor
De oameni osanditi la moarte si omor.
Sub clime diferite-acelasi sir,
Soldat langa soldat,
Ca-un gest pe malul Balticei de s-ar porni,
Ca pe un fir,
Pe Dunare, in scorburi de salcii s-ar opri.
Si-n fata noastra
Pe undeva pe-aproape,
Pe unde noaptea se aud intermitent
Loviri de sape
(De zile-ntregi il cautam atent
Dar nu-i gasi,)
Temuti, de nevazut
Sunt Ei...
Din puncte banuim transeea lor:
Pe langa podul sfaramat,
Pe raul cu-oglindiri de cositor,
Pe langa coltul naruit al morii,
Pe la rascrucea ambelor sosele,
Pe coasta lina,
Cu zapada
Zebrata de explozii de obuze si srapnele
Si poate chiar si prin livada
Aceasta care-ajunge pan' la noi,
Cu pomii negri, rari si goi,
Trasam o linie.
O limita.
Desparte doua lumi
Ce nu se pot pricepe categoric,
Caci pentru-acelasi sfant
Au alt cuvant,
Desparte
Trecuturi cu cuprinsul alegoric,
Descrise fiecare-n cate-o carte,
Sunt doua manuale de istorie
Dusmane
Si doua geografii tirane;
Sunt doua imnuri, doua uniforme
Si doua visuri de scolari-altoi
Crescuti de alte statui de eroi.
Iar intre ei si noi,
O, de la Riga si pana la Galati,
Alearga drumul mortii
Pazit de doua randuri de soldati.
Drumul mortii...
Prin tainice paduri si peste culmi de munti
Cu coastele taioase,
Goi,
Carunti,
Prin margine de sate parasite,
Sate dupa sate,
Drumul mortii...
Peste ruine, peste garduri pustii si peste ape,
Mai larg sau cateodata cu santuri mai aproape,
Taiat intre transee,
In noptile senine sub Calea Lactee,
Sub luna ca sub lumina tortii,
Urias, neintrerupt meridianul mortii
Cu cel din cer geaman, tarat pe pamant,
Ca sub o slava de schelete, un mormant.
Sunt luni? Sunt ani de cand
Incremeniram asteptand?
Drumul mortii...
E-atata neclintire pe drumu-acesta gl
Ca un simbol,
Ca-n tara adormita de-un mileniu
De sufletul blestemat al unui geniu.
Nici oameni,
Nici pasari,
Nici-o vietate nu strabate
Apa tare
Drumul gol si-ncremenit al mortii...
Dar milioane de priviri il traverseaza
Precis si imaterial.
Din nefiinta cineva vegheaza...
Iar gloante invizibile-l strabat
Neregulat,
Plesnind, taind tacerea dura de metal.
Caci peste drumul mortii,
La coltul naruit al morii,
Pe langa raul cu luciri de cositor,
Pe coasta alba de zapada,
Pe care-acuma norii
Proiecteaza fin
Un val usor si calator,
Pe dungile adanci de fum
Pe langa podul sfaramat,
S-a adunat, s-a concentrat,
Incatusata de pamant, crispata,
Taioasa ura lor,
Nadejdea lor,
Vointa lor patrunzatoare-adanc, ca un fluid...
Din nemiscarea clara cade vid,
Altoi din vesnicie rupt,
Imensa ura lor,
Nadejdea lor,
Vointa lor ascunsa, ne privesc
Cu adancimi de supraomenesc
Staruitor, hipnotizant, neintrerupt.
Drumul mortii
Aceasta pagina a fost accesata de 3100 ori.
