Patrula
de Camil Petrescu
O vale-ngusta,
Stearpa si rapoasa
Desparte santul nosturd e al lor:
E valea mortii, zona blestemata,
A nimanui.
Caci daca niciodata
Noi n-am vazut urcusul dinspre partea noastra,
Prin ochiul de crenel,
Se vede-ntreaga coasta dinspre ei
Cu urme de macel:
Pe ici, pe colo
Cadavre invechite si rascoapte.
Pe-aceasta vale
O patrula va porni la noapte.
In voce cu surasuri de alarma
Glumind, strepezit,
Cei patru oameni
Fixeaza baionetele la arma.
Si dupa-aceea,
Punand piciorul pe genunchiul indoit
Pentru sarit, al camaradului,
Unul dupa altul parasesc transeea.
Vorbim de ei in soapte,
Caci pentru noi si pentru vii au disparut in noapte.
Nelinistiti, cu-auzul strabatem tacerea,
Pandind incet caderea
Clipelor.
Si iata
De dincolo se nalta scanteind
Usoara, o sageata;
Un arc desavarsit declina
Si cade drept ca o aripa
De lebada.
Iar valuri de lumina lin se cern -
Cand pentru o clipa,
In fundul vaii
Sub conul de lumina
Patrula-n siluete negre
Se vadeste vedenie in infern.
Si scurt, mitraliere s-au dezlantuit.
Un clantanit uscat de oase seci,
Plesneste-ncalecat, iures de spaime,
Sfasie noaptea catre stele
(Isi joaca moartea lacom si histeric
Din masele)
Pe cand din santul lor
Ageri ochi rosii scanteie-n intuneric.
Naprasnic
In marginea transeei s-a infipt
Turbat-o gheara,
Ce scormone, zvarlind pamantul
Si aprig maturand
Spre fund coboara.
Prelung, bantuie noaptea sinistra tocatura,
Raspunde valea c-un ecou sfasietor.
Si-n lung si-n lat, ca vantul,
Cu ura
Sfredelind pamantul
Tot cauta si-alearga infrigurata gheara.
Intr-una toaca...
Si daca trece-o clipa
Si pare ca asculta,
Din nou, neobosit
Cu furie mai multa
Porneste iar macabrul clantanit.
Tarziu se-aude un fasait
Si toti
Cu ochi atintiti prin noaptea sumbra.
Deslusim
Urcand spre noi o umbra.
Din cei plecati
Doar unul mai vine-napoi...
E la trei pasi,
La doi.
Dar brusc se-nfige gheara-n marginea trqanseei -
Turbata sfredelind, zvarlind pamantul.
Toti capetele ni le tragem ingroziti,
Cuvantul
De nadejde
Ne-a inghetat pe buze,
Uscatul clantanit de oase seci
Sfasie iarasi noaptea, catre stele
Tipand pe-ale vazduhului poteci...
Din sant noi ascultam sfarsiti,
Prelung din piept ne sug ventuze.
Cel prabusit afara
Nu e mort
Nu vrea sa fie mort
Vrea doar o cuta de pamant
Sa se lipeasca, trecator mormant.
De gheara de lumini de iad ce scapara
Cu-un colt din foaia de cort.
Adus cu mana teafara,
Plod nerod,
Numai ochii si-i apara.
Dar moartea-ncrancenata c-ar putea sa scape
Il cauta cu sete, inversunat.
Si el,
Cu mainile-nclestate
Cu dinti-nfipti in huma
Pierdut cu nervi tetanizati
Asteapta gheara care scormone pamantul.
E la un pas si cauta febril,
Din nou se departeaza la doi pasi...
Se-aude-un scancet de copil.
Pe care-l ascultam
Cu-nfiorari de lasi.
In noaptea asta pentru cel de-afara
Supravegheata de turbata gheara
De fier
Transeea, la doi pasi,
E poate mai departe
Decat albastrul infinit, care desparte
Dincolo de nestiutul cer
Lumile.
Noi ne-ntrebam paralizati;
E oare jocu-acesta fara fata
In noaptea neagra, oarba,
Doar o smintita baba-oarba,
In care azvarle-o viata?
Sau moartea se-nfoieste
Gustand, cu ochii aprinsi,
O prada sigura
Si-n jurul ei, isi roteste
Cu pofta iscusita ghearele?
Noi asteptam
Dar timpul
Si-a inecat de-acum tiparele.
Un salt si camaradul nostru
S-a prabusit in sant,
Urmat, strapuns de fioaroasa gheara.
Un cadavru ingrozit de vale,
Un mort fugit din duhnitoarea urna funerara.
Patrula
Aceasta pagina a fost accesata de 2310 ori.
