Patul lui Procust
de Camil Petrescu
Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capatul carent razbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povara,
si de ma apara, ma si masoara.
Triunghiul tau inscrie albatrosii,
si doare mlastina cu viermii rosii,
Dar cum, mirajul frumusetii nevalente,
Cand ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?
Hraniti cu putrezime de asemeni,
Se-ngrasa nuferii suavi si gemeni,
Eu, plin de bale si vascos, greu lupt
Alaturea, din soare sa ma-nfrupt.
Cu burta flasca, la urechi rubin,
Cu clopotei de slava si venin,
Vecin cu mine e si se taraste, totusi
imparateste balta, albii lotusi.
Dar ochii mei in mine se intorc,
Sa ma cuprind, alt fir incep sa torc.
Mai mare sunt, decat cei mari, si mai
Frumos, decat un crin in miez de Mai.
Spre tine, Doamne, gandul imi inalt ...
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus in smalt,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat in loc de ele
Doar constiinta miseliei mele.
Patul lui Procust
Aceasta pagina a fost accesata de 4463 ori.
