Vanitas
de Camil Petrescu
Urcand luminos in spirala.
Un strung cu lame de argint
Te-a modelat din fildes.
Si frumusetea ta e o spirala ce se-nalta...
Si ce neinsemnati
Mai suntem totusi amandoi...
Suava Kicsikem...
intre imensitatea, toata noaptea, din trecut,
Si-aceea care vine
Ne-am intalnit printr-o minune de-ntamplare
Din doua neamuri diferite
in omenirea curgatoare
Doua trupuri, Gemeni, gemene.
Micuto,
Pana la noi
Pamantul rodnic a revarsat lumini
Din sanul lui si-al noptii
Milioane de randuri de fapturi
Care, dupa ce ocolira cu privirea
Dupa mersul soarelui,
Se-ntoarsera in huma.
Iar dupa noi,
Lumi fara numar vor veni
Viata va-nflori-n minuni nebanuite
Si cine poate sti
Ce siderale bucurii
Vor mai vedea acei ce vor veni?
O, Kicsikem,
impinsi, cu ochi-nchisi
Din sanul rodnic al pamantului
Ne vom intoarce-n el fara de urma
Si-n fata frumusetii viitoare.
Din care nici o unda nu se curma,
Slabi si singuri,
Luptand cu legea naclaita-a humii.
Noi nu avem de cat,
Mica si frageda,
Iubirea noastra trist surazatoare,
Si atat.
Caci intre doua lumi,
Noi stam in noapte,
Ca doi insi alaturati pe-o carte
La lumina unei lampi
In camp departe.
Vanitas
Aceasta pagina a fost accesata de 3384 ori.
